Îmbinarea dintre gresie și parchet fără profil de trecere: 5 lucruri de care să ții cont

Trecerea dintre gresie și parchet fără utilizarea unui profil este un subiect extrem de discutat și controversat. Soluția cea mai des întâlnită în practică la noi este de a folosi un profil ca în imaginea de mai jos:

exemplu de așa nu 🙈 😳

Acesta este însă vizibil, inestetic și la final, efectul îmbinării celor două materiale nu este cel dorit.

Ca trecerea să poată fi făcută fără profil, trebuie să ai în vedere câteva lucruri:

1. Diferența de înălțime

După ce au fost montate, gresia și parchetul trebuie să fie la același nivel pentru ca profilul de trecere să nu fie necesar. Chiar dacă materialele au grosime diferită, diferența poate fi reglată din șapă sau straturile de montaj. Pentru asta este necesară însă o planificare în prealabil, pentru a calcula suma tuturor straturilor.

În filmul de mai jos poți vedea cum un constructor ajustează straturile pe care montează gresia, astfel încât să ajungă la același nivel cu parchetul:

Un alt exemplu relevant mi s-a părut scurta prezentare a unui designer de interior despre combinațiile posibile între finisajele pardoselilor - menționează utilizarea profilului când există o diferență de nivel sau dacă se urmărește un anumit efect, cum ar fi un aspect modern prin utilizarea unui profil metalic:

2. Tipul de montaj

Gresia se montează prin lipire, însă parchetul poate fi montat și flotant, cu cuie sau de asemenea prin lipire. Indiferent de tipul de parchet (laminat, stratificat sau masiv) în zona unde se intersectează cu gresia toate recomandările pe care le-am găsit menționau că acesta trebuie de asemenea lipit.

3. Ordinea de montaj

În cazul unei îmbinări mai complexe, cum e cazul gresiei hexagonale, ordinea de montaj contează pentru tăierea/prelucrarea materialelor.

  • Montaj gresie întâi, parchet apoi (aceeași soluție prezentată și în scris):
  • Montaj parchet întâi, gresie după:

4. Rost

Pentru ca aspectul final să fie curat, distanța dintre gresie și parchet trebuie să fie constantă și plăcile tăiate uniform. De obicei acesta are undeva la 10mm si poate fi umplut cu un material de tip silicon, mastic sau chit - parchetul va avea oricum rosturi de dilatație de-a lungul pereților camerelor cum am mai scris în articolul despre montaj parchet fără praguri.

5. Exemple

Discută cu arhitectul sau constructorul tău pornind de la exemple care ți-au plăcut sau care nu au fost realizate bine, pentru a stabili cea mai bună soluție pentru proiectul tău. Pentru inspirație, las aici 3 exemple de execuție frumos realizată la îmbinarea dintre de gresie și parchet, fără profil, din România:

De la stânga la dreapta:

Concluzie

Pentru că îmbinările reprezintă până la urmă un detaliu de execuție care trebuie atent planificat, soluția cea mai bună este să apelezi la un arhitect sau să discuți detaliile cu constructorul tău, încă din fazele incipiente ale proiectului. Variabile ca tipul exact de material, grosime, încălzire, izolație etc. vor determina o soluție specifică proiectului tău. Dar oricum, ce e de știut e că se poate ;)