> ## Content Index
> Fetch the complete content index at: https://balaura.ro/llms.txt
> Use this file to discover other available public pages before exploring further.

# Bucătărie de 7 mp pentru o familie de trei în Brașov
- URL: https://balaura.ro/bucatarie-de-7mp-pentru-o-familie-din-brasov-doua-variante-un-rezultat-coerent/
- Published: 2025-08-01T05:27:15.000Z
- Updated: 2026-08-27T09:05:54.000Z
- Author: Laura Udrescu
- Tags: Proiecte, #laura-2, #Import 2026-06-06 20:11

Această bucătărie de 7 mp aparține unei familii tinere din Brașov, care m-a descoperit printr-un articol de pe blogul meu. După completarea unui chestionar detaliat, am înțeles exact ce își doresc: un spațiu care să fie și practic pentru gătit zilnic, și cald pentru mesele împreună.

### Provocările inițiale și tema de proiect

Proiectarea a început de la trei elemente concrete:

- dimensiunile spațiului - releveul;
- poziția racordurilor și a centralei (pe care au preferat să le păstreze pe poziție);
- dorințele beneficiarilor, pe care le-am aflat din **chestionarul meu de bucătărie** — un formular care mă ajută să înțeleg nevoile, stilul de viață și preferințele reale.

> Vrei să înțelegi mai bine cum lucrez și ce pași parcurgem împreună într-un proiect de bucătărie? În curând voi publica un articol detaliat despre **modul meu de lucru**.  
>  
> [Abonează-te la newsletter ca să-l primești direct pe email.](https://balaura.ro/newsletter/)

**Tema de proiect** a devenit astfel, o provocare: într-un spațiu de doar 7mp, cu o configurație dificilă (ușă în colț), trebuiau să încapă o listă generoasă de echipamente de bucătărie, dar și un loc de luat masa zilnic, pentru o familie de trei.

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/Artboard-2-copy.png)

Spațiul la începutul proiectului

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/plan-initial.png)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/wishlist.png)

Imaginile din dreapta sunt exemple de bucătării de pe site-ul IKEA, alese de beneficiari în etapa inițială, prin chestionarul de bucătărie. Pe baza lor, am înțeles ce atmosferă și stil vizual își doresc.

### Cum am ajuns la soluția propusă

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/IMG_0059-1.jpeg)

schiță de mână cu soluția propusă

Pentru a susține **soluția propusă**, am prezentat mai multe scenarii posibile, construite în jurul poziționării frigiderului și traseului instalațiilor.  
  
Fiecare scenariu avea puncte slabe — spațiu blocat la intrare, lipsă de blat de lucru, circulație greoaie sau imposibilitatea montării hotei.  
  
Am folosit aceste propuneri pentru a arăta nu doar ce **se poate** face, ci și de ce unele opțiuni **nu funcționează** în practică — și de ce **soluția propusă** este cea mai potrivită pentru spațiul și nevoile lor.

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/scenarii-bucatarie-fam-j.gif)

### Randări și planul soluției propuse

Soluția propusă a pornit de la poziționarea frigiderului - **zona de depozitare a alimentelor**, în colțul din stânga al bucătăriei.

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/Artboard-2.png)

zonele din bucătărie și triunghiul de lucru

De acolo, am urmat traseul logic către **zona de spălare** (racordurile de apă) și mai departe către **zonele de lucru și gătit** — astfel încât să obțin un **flux funcțional și un triunghi de lucru** cu spații clare și echilibrate.

> Despre zonele unei bucătării și cum influențează ele amenajarea am scris mai pe larg în articolul [Cum organizezi bucătăria ținând cont de fluxul de lucru](https://balaura.ro/fluxul-bucatariei/)

Ce a rezultat poate fi văzut în simulările 3d și schița de plan de mai jos:

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/3-2.jpg)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/6-1.jpg)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/plan-bucatarie-fam-j.png)

### Reconfigurarea completă în timpul șantierului

Pe parcursul șantierului familia a decis mutarea ușii bucătăriei — o alegere foarte inspirată, care a eliberat fluxul și a permis reconfigurarea completă a spațiului. A fost nevoie însă de o regândire integrală, cu păstrarea principiilor funcționale deja agreate: spațiu de lucru real, depozitare integrată, echipamente organizate logic.

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/image-4.png)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/image-3.png)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/image-2.png)

### Proiectul final

Am construit soluția finală în IKEA Planner, completată cu imagini 3D, planuri 2D și o schiță dedicată poziționării prizelor. Comunicarea cu clienții a inclus prezentări video și discuții detaliate, toate centrate în jurul ideii de **spațiu mic gândit cu grijă**.

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/15A.jpg)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/Proiect-Bucatarie-Fam-Jantea-83-1.jpg)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/image-6.png)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/Plan-2.png)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/Perete-chiuveta-1.png)

Pentru că lumina joacă un rol esențial în percepția spațiului și a stării pe care o transmite o bucătărie, am inclus și un **scenariu de iluminat** în propunerea finală — gândit atât pentru funcționalitate (zonele de lucru), cât și pentru atmosferă (mesele zilnice sau serile relaxate).

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/1---aplice-1.jpg)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/2---iluminat-lucru.jpg)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/3---iluminat-lustra.jpg)

La nivelul finisajelor, am făcut câteva sugestii punctuale, dar **am lucrat exclusiv la mobilarea spațiului și la optimizarea funcțională**. Alegerea finisajelor a rămas la alegerea beneficiarilor, ulterior.

### Concluzie

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/9-3.jpg)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/12.jpg)

propunere 3D

**Proiectul a fost implementat conform propunerii** – nu cu mobilier IKEA, ci cu un furnizor local. Imaginile din spațiul real confirmă că **fluxul de lucru, poziționarea echipamentelor și atmosfera generală** au fost respectate.

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/13.jpg)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/Bucatarie-fam-J---1-1.JPG)

![](https://storage.ghost.io/c/9a/b7/9ab7a39a-9d56-446c-81b1-b29d3a794ecf/content/images/2025/07/Bucatarie-fam-J---2.JPG)

propunere 3D -> șantier -> proiect finalizat

## Urmează să renovezi bucătăria?

Dacă nu ai tras instalațiile, acum e momentul să vezi cum așezi mobila.

În **Bucătăria Fără Regrete** ne asigurăm că bucătăria va fi practică **înainte ca șantierul să îți limiteze opțiunile.**

[Află mai mult - Bucătăria Fără Regrete](https://balaura.ro/bucataria-fara-regrete)