Bucătărie de 21 mp într-o casă din Satu Mare
Când am început proiectul, clienții aveau ceea ce pare, la prima vedere, o problemă plăcută: o bucătărie mare, de 21 mp, într-o casă veche care urma să fie renovată complet. Doar că o bucătărie mare nu e automat o bucătărie simplă.


Imagini cu bucătăria înainte să înceapă renovarea
De ce 21 mp nu au făcut proiectul mai simplu
Bucătăria existentă urma să fie extinsă prin demolarea unei debarale, rezultând un spațiu generos cu formă pătrată.
Șantierul nu începuse încă, ceea ce însemna că aveam libertate aproape totală: instalațiile electrice și sanitare puteau fi mutate, pereții puteau fi corectați, iar bucătăria putea fi proiectată înainte ca toate aceste decizii să limiteze soluția.

Din chestionare și din prima noastră discuție s-au conturat trei probleme în jurul cărora urma să construim proiectul.
Prima era clară: optimizarea costurilor cu IKEA.
Nu își doreau să plătească din nou prețuri foarte mari pentru mobilier pe comandă după o experiență anterioară în care, după cum mi-au povestit, plătiseră un preț premium fără să primească aceeași calitate.
„Un alt lucru important ce ne stresa era prețul viitoarei bucătarii, pe care nu mai voiam să plătim preturi astronomice pentru mobilă custom, când la fel de bine le putem obține și cu Ikea"
— Emerson
A doua problemă venea chiar din dimensiunea bucătăriei. Își doreau multă depozitare, dulapuri până sus și multe sertare, inspirate de bucătăria pe care o foloseau deja și pe care o considerau practică. Dar nu voiau să umple noua bucătărie cu prea multă mobilă, doar pentru că încăpea.
Și mai era ceva. Deși le plăcea bucătăria actuală, spațiul de lucru era insuficient.
„Aveam deja o bucătărie (în chirie) destul de bine gândită, dar parcă mai era loc de puțin de spațiu de lucru între plită și chiuvetă.”
— Emerson
Așa că proiectul trebuia să evite 3 probleme:
- să comande prea multă mobilă doar pentru că era loc
- să repete problema cu prea puțin blat între chiuvetă și plită
- să ajungă iar la costuri mari de mobilă pe comandă, dacă soluția putea fi realizată cu IKEA
În jurul acestor trei probleme exista tot restul brief-ului: masă pentru 4–6 persoane, extensibilă la 6–8, frigider și congelator încorporate separat, electrocasnicele pe care le folosesc zi de zi și o direcție scandinavă/minimalistă, în „culori calde, lemn, aerisit, luminos”.
De la limitele spațiului la soluție
Înainte să testăm variantele, am înțeles ce elemente condiționau planul.

Pentru că își doreau o hotă cu evacuare, poziția plitei pe peretele exterior a devenit punctul de plecare al proiectului.
Următoarea întrebare rămânea:
Unde punem chiuveta ca să obținem o zonă de lucru generoasă între ea și plită?
Testarea variantelor
Cu plita pe peretele exterior, am testat pozițiile posibile pentru chiuvetă.
O variantă oferea suficient blat, dar însemna să lucrezi cu spatele la restul bucătăriei. În alta, mașina de spălat vase deschisă intra exact în zona de lucru. O a treia configurație funcționa bine pe plan, dar aducea exact ce voiam să evităm: prea multă mobilă, inclusiv corpuri înalte chiar în perspectiva de la intrare.



3 variante testate și eliminate
Soluția a apărut când am pus sub semnul întrebării una dintre limitele de la care pornisem:
Dacă mutăm caloriferul?
Soluția
Mutarea caloriferului a deschis o configurație pe care până atunci nu o puteam folosi: cea cu chiuveta sub geam.

Plita și chiuveta rămâneau suficient de apropiate pentru un traseu ușor, dar suficient de distanțate pentru ce lipsea în bucătăria actuală: un blat de lucru generos pentru două persoane care gătesc împreună.
La intrarea în bucătărie am păstrat zona de luat masa și un corp jos, tip bufet, în locul unor laterale masive de dulapuri înalte.
Corpurile înalte au rămas în plan secund: cuptorul, pantry-ul și dulapul pentru curățenie pe peretele din spate, iar frigiderul și congelatorul pe peretele opus, alături de breakfast bar.
Astfel am obținut depozitarea de care aveau nevoie, fără să umplem vizual bucătăria cu mobilier.



Vizualizări 3D ale soluției finale și schițe cu funcționarea
Se poate face cu IKEA?
Soluția funcționa în plan și în 3D. Dar asta nu era suficient.
Aveam de răspuns la întrebarea: putem să o construim cu IKEA?
Am refăcut bucătăria în IKEA Planner, cu module și dimensiuni reale, pentru a verifica dacă soluția putea fi implementată cu corpuri METOD.
Și cu ce cost.

„Partea de optimizare de costuri cu IKEA (...) după părerea mea e punctul forte al consultanței”
— Emerson
Odată stabilită și verificată soluția, am detaliat proiectul: organizarea dulapurilor, pozițiile prizelor și planul de iluminat.
„A devenit totul 100% clar”
La început, aveam un spațiu generos, dar nu era deloc clar câtă mobilă avea sens, cum rezolvăm spațiul de lucru și dacă soluția putea fi realizată cu IKEA.
La finalul proiectului, feedbackul lor a închis cel mai bine povestea:
„A devenit totul 100% clar, neavând ce altceva să mai rezolvăm/gândim, plus că totul e făcut cu sens (dpdv al esteticii, funcționalității, optimizării spațiului, optimizării financiare).”
„A fost mai mult decât ne așteptam. Mi-au plăcut prezentările care mergeau strict la subiect. Totul a fost bine pregătit de dinainte.”
— Emerson
Casa urmează acum să intre în renovare. Bucătăria nu este încă executată, dar deciziile care vor influența felul în care va funcționa au fost deja luate — înainte ca șantierul să limiteze opțiunile.
Urmează să renovezi bucătăria?
Dacă nu ai tras instalațiile, acum e momentul să vezi cum așezi mobila.
În Bucătăria Fără Regrete ne asigurăm că bucătăria va fi practică înainte ca șantierul să îți limiteze opțiunile.